Conectori M12 liber configurabili cu sistem de blocare rapidă Push-Pull și conexiune Push-Lock
Avantajele consacrate ale conectorilor M12 includ robustețea lor industrială și dimensiunile compacte. Phoenix Contact completează aceste avantaje cu o manipulare simplă, fără unelte. Sistemul de blocare rapidă Push-Pull și conexiunea Push-Lock a conductorului fac ca asamblarea și instalarea să fie eficientă și fără efort.
Noul standard în automatizarea fabricilor este reprezentat de conectorii M12 cu sistem de blocare rapidă Push-Pull. Sistemul Push-Pull permite conectarea sigură și fără unelte, inclusiv în condiții de spațiu îngust și la o densitate mare de cablare. Acest lucru reduce timpul de instalare cu până la 80 %, în comparație cu îmbinarea cu șurub. Lungimile individuale ale cablurilor sunt realizate cu conectori M12 liber configurabili. Se poate renunța la șuruburi și în acest caz, deoarece tehnologia Push-Lock permite conexiunea simplă și confortabilă a conductorului. Conductorii rigizi și pretratați pot fi introduși direct în compartimentul de strângere. Pentru conectarea cu lițe fine sau conductori cu secțiune transversală mai mare, precum și pentru deconectarea conductorilor deja conectați, trebuie doar să deschizi punctul de conectare cu ajutorul pârghiei. Portcontactul este colorat și etichetat numeric. Acest lucru simplifică atribuirea conductorilor și previne erorile de conexiune. Conexiunea fixă și sigură este asigurată de o forță de contact definită și stabilă pe termen lung. Portofoliul de produse pentru cablare M12 Push-Pull și conectori liber configurabili este disponibil în variante ecranate și neecranate, drepte și înclinate.