Interfețe de încărcare pentru vehiculele dumneavoastră electrice

Solicitați acum consultanță

Sunteți producător de vehicule sau de echipamente pentru vehicule și aveți nevoie de o interfață performantă pentru încărcarea rapidă a vehiculelor dumneavoastră? Vă oferim cu plăcere consultanță. Trimiteți-ne o solicitare.



Autovehicul electric dotat cu mufă de intrare CCS se încarcă cu un cablu de încărcare Mode 3

Descoperiți soluțiile noastre pentru încărcarea vehiculelor

Odată cu trecerea în era mobilității apar noi provocări atât pentru producătorii de automobile, cât și pentru industria vehiculelor utilitare, a vehiculelor de transport de persoane și a transporturilor. Prevederile de stat promovează trecerea de la motoarele cu ardere la mobilitatea electrică în următorii ani. Pentru utilizatorii vehiculelor electrice însă, duratele lungi de încărcare constituie un risc în ceea ce privește respectarea termenelor stricte din domeniul logistic și utilizarea vehiculelor în viața de zi cu zi. Cu mufele noastre de intrare pentru vehicul, oferim o interfață High Power Charging care reduce semnificativ duratele de încărcare a vehiculelor electrice.

Autovehicul electric cu priză de încărcare CCS și conector pentru vehicul CCS pentru High Power Charging

Mobilitatea electrică devine o facilitate cotidiană datorită vehiculelor compatibile HPC

Avantajele dumneavoastră pe scurt

  • În calitate de furnizor de piese pentru industria auto cu o experiență îndelungată, suntem partenerul dumneavoastră de încredere
  • Tehnologii inovatoare de încărcare rapidă pentru integrarea High Power Charging în viața de zi cu zi
  • Portofoliu larg de produse pentru toate piețele și tipurile de vehicule la nivel mondial
  • Calitatea certificată IATF îndeplinește cele mai înalte cerințe ale industriei auto
  • Tehnologie de încărcare conformă și sigură de la co-dezvoltatorul Combined Charging System

„Vehiculele viitorului se deosebesc mai ales prin baterie și tehnologia de încărcare. Se solicită multă putere și o autonomie ridicată. Acestea necesită baterii mari și durate scurte de încărcare. Din acest motiv, ne considerăm un element de stimulare pentru inovații care fac diferența în dezvoltarea de vehicule și cercetăm deja tehnologii de încărcare care să furnizeze și mai multă energie decât produsele noastre HPC actuale, pentru a putea satisface necesitățile vehiculelor utilitare mari.”

Johannes Held - Phoenix Contact E-Mobility GmbH, Director Market Segment Automotive
Johannes Held

De la autoturisme până la buldozere Interfețe de încărcare pentru toate tipurile de vehicule electrice

Peisaj cu diverse vehicule electrice

Indiferent de sectorul pentru care produceți sau echipați vehicule – excavatoare, încărcătoare cu cupă basculantă, tractoare, stivuitoare cu furcă, camionete, autobuze, mașini de măturat, ambulanțe sau vehicule de zăpadă:

Clienții dumneavoastră își doresc durate scurte de încărcare pentru disponibilitatea și exploatarea optimă a vehiculelor electrice sau a flotelor de vehicule. Adesea, acestea constituie condițiile pentru trecerea la mobilitatea electrică.

Cu prizele de încărcare universale de la Phoenix Contact, puteți încărca vehicule de orice tip printr-un proces de încărcare rapid și sigur.

Încărcare rapidă, design universal
Mufele de intrare pentru vehicul CHARX connect
Cu mufele de intrare universale pentru vehicule din seria CHARX connect, vehiculele electrice, de la autoturisme până la vehicule pentru timp liber, vehicule mari și vehicule utilitare, sunt dotate perfect pentru încărcarea cu curent alternativ și curent continuu – de la puteri de încărcare reduse până la High Power Charging. Portofoliul larg acoperă toate standardele și modurile de încărcare uzuale. Astfel găsiți în mod garantat mufa de intrare potrivită pentru vehiculul dumneavoastră.
Aflați mai multe acum
Prize de încărcare CCS CHARX connect pentru vehicule electrice

Sunteți în căutarea unei prize de încărcare personalizate? Personalizați-vă interfața de încărcare

Pentru numeroși producători de top de echipamente originale (OEM) am dezvoltat deja mufe personalizate de intrare pentru vehicul, care îndeplinesc cerințele ridicate din industria auto, impuse de IATF 16949.

În funcție de cerințele vehiculelor dumneavoastră de serie, integrăm sau dezvoltăm caracteristici precum:

  • Afișaje LED și sisteme de iluminat
  • Elemente de operare suplimentare
  • Blocarea conectorului de încărcare și a clapetei de încărcare
  • Concepte de răcire inteligente cu măsurarea exactă a temperaturii

Contactați-ne!

Sediul Phoenix Contact E-Mobility GmbH în Schieder-Schwalenberg, Renania de Nord-Westfalia

Despre Phoenix Contact E-Mobility Noi suntem centrul de competență pentru mobilitatea electrică

Phoenix Contact E-Mobility GmbH a fost înființată în anul 2013 din societatea-mamă Phoenix Contact – lider de piață global în domeniul automatizării industriale și electrotehnic, cu un număr de peste 20.300 de angajați în întreaga lume – de atunci, compania își are sediul în Schieder-Schwalenburg în landul Renania de Nord-Westfalia, aproape de sediul central al societății-mamă din Blomberg. În prezent, compania certificată IATF are mai mult de 300 de angajați. Directorii executivi sunt Michael Heinemann și Ralf Döhre.

Phoenix Contact E-Mobility oferă pentru piața mobilității electrice, caracterizată printr-o creștere puternică, un portofoliu vast de tehnologie de încărcare atât pentru interfața de încărcare a vehiculelor, cât și pentru infrastructura de încărcare. Împreună cu clienții noștri, precum și cu numeroase alte componente ale grupului Phoenix Contact, sunt dezvoltate soluții generale interconectate pentru o mobilitate ecologică și sustenabilă.

Compania este cunoscută în special pentru cablurile sale de încărcare CCS (Combined Charging Systems), dar și pentru dezvoltarea tehnologiei HPC cu răcire lichidă (High Power Charging), care face posibilă încărcarea ultra-rapidă în decurs de câteva minute.