Proiectarea integrată optimizează dezvoltarea și fabricarea produsului

Prezentare generală

Proiectare integrată prin transmiterea de date complete  

Proiectare integrată prin transmiterea de date complete

  • Produsele sunt dezvoltate cu diferite instrumente de proiectare, optimizate pentru diferite sarcini. De aceea, instrumentele vorbesc limba lor proprie, nu sunt compatibile între ele și sunt interconectate doar prin intermediul câtorva interfețe.
  • În timpul procesului de proiectare este generat un efort substanțial pentru a transforma datele dintr-un format în altul.

Aplicație

Interfețe numai într-o singură direcție  

Interfețe numai într-o singură direcție

La proiectarea unui tablou de distribuție, ordinea instrumentelor nu este specificată explicit. Astfel, de exemplu, schema electrică este realizată mai întâi cu instrumentul corespunzător, care cuprinde o interfață la configuratoarele de produs ale componentelor electronice.

Din schema electrică trebuie derivat un șir de blocuri terminale configurat, care trebuie pus la dispoziție pentru planificarea structurii de montaj. Structura de montaj funcționează, la rândul ei, ca bază pentru conceptul de cablare. Interfețele pentru asemenea lanțuri de proiectare există astăzi mai ales într-o singură direcție. Chiar și modificări minore duc la o prelucrare ulterioară substanțială. Dacă interfețele nu există, datele de proiect trebuie adesea să fie convertite în mod anevoios sau chiar transmise manual. Pe drumul prin diferitele instrumente de proiectare, unele date se pot pierde.

Soluție

Un format de date pentru toate instrumentele de proiectare  

Un format de date pentru toate instrumentele de proiectare

Cu AutomationML a fost creat un format de schimb XML pentru date de proiectare, care combină alte formate de date. Pe baza unei descrieri precise a articolelor, sisteme tehnice inteligente pot identifica independent etapele de fabricație care sunt necesare producerii unui articol.

AutomationML urmărește ca toate instrumentele de proiectare să lucreze cu aceleași fișiere. Fiecare instrument citește și scrie atunci numai în partea care este relevantă pentru acesta. Pentru ca toate instrumentele să aibă o imagine unitară a aspectelor descrise în fișiere, AutomationML conține o așa-numită bibliotecă de clase de roluri. Toate obiectele în formatul de schimb de date trebuie să se refere la o clasă de rol, astfel încât semnificația acestui obiect să fie clară tuturor instrumentelor de proiectare.

Aici intră în scenă eCl@ss. Standardul intersectorial și internațional de date de performanță și de producție servește la clasificarea și descrierea clară a produselor și serviciilor. Cu cele aproximativ 39.000 de clase de produse și 16.000 de caracteristici, acesta acoperă o mare parte din mărfurile și serviciile comercializate. Structurile necesare pentru ilustrarea datelor în instrumentele ECAD sunt definite independent de sistem.

Prin utilizarea eCl@ss, pe lângă datele de referință, specifice CAE, ale articolului, pot fi definite, printre altele și informațiile pentru cablare, care sunt necesare pentru rutarea automată a conductorilor în tabloul de distribuție. Producătorii de dispozitive nu mai trebuie așadar să fie compatibili cu multe formate diferite de schimb de date, pentru a putea ilustra datele proprii în respectivele formate ale utilizatorilor.

Concluzie

O proiectare integrată este cheia pentru dezvoltarea eficientă de produse. Pentru aceasta este necesară o asociere de instrumente de proiectare care să poată colabora prin intermediul unor interfețe precum și a unor formate și surse de date comune. Prin utilizarea și combinarea unor asemenea formate standardizate ca AutomationML și eCl@ss, rezultatul proiectării integrate - descrierea digitală a produsului - poate fi utilizat chiar și în procesul de fabricație.

PHOENIX CONTACT SRL

Floreasca Business Park
Calea Floreasca 169 A,
Corp A, Etaj 8,
București, România,
RO-014459
0040 21 350 88 12
0040 21 350 88 13
Referrer:

Acest website folosește cookie-uri. Prin continuarea vizualizării site-ului nostru acceptați politicile noastre referitoare la cookie-uri. Pentru mai multe informații citiți politica noastră de confidențialitate.

Închidere