Podul Erasmus: calcularea şi transmiterea sigură a înălţimii de liberă trecere

Prezentare generală

Podul Erasmus din Rotterdam  

Podul Erasmus, inaugurat în 1996, este simbolul oraşului Rotterdam

  • Din cauza mareei din Marea Nordului, nu orice navă poate trece în orice moment pe sub podul Erasmus din Rotterdam.
  • Pentru a evita daunele la nave şi la pod, şase panouri indicatoare afişează înălţimea actuală maximă de liberă trecere.
  • Valorile analogice corespunzătoare sunt transmise la panourile indicatoare de la un controler compact AXC 1050 prin sistemul de comunicație radio Radioline.

Profil client

Coordonator de proiect Richard Hecker  

Richard Hecker lucrează la ÆVO ca responsabil pentru integrarea sistemelor de măsurare şi afişare

Podul Erasmus leagă centrul oraşului Rotterdam de cartierul Kop an Zuid. Rampa sudică de acces a acestei construcţii cu o lungime de 802 m poate fi rabatată, pentru a permite trecerea navelor cu gabarit ridicat.

Înălţimea de liberă trecere, dependentă de nivelul actual al apei, este semnalizată echipajelor pe şase panouri indicatoare.

Aplicare

Postul de comandă al podului Erasmus  

La postul de comandă se controlează podul de ranfluare şi se supraveghează traficul naval

Datorită valorilor afişate pe cele şase panouri indicatoare, căpitanii navelor pot decide dacă traversează pe sub podul închis sau dacă aşteaptă deschiderea rampei.

Soluţia instalată până acum folosea o conexiune prin cablu, supusă erorilor şi care necesita costuri ridicate de întreţinere. După ce sistemul a fost distrus de lovituri de trăsnet în anul 2014, firmei ÆVO B.V. i-a fost comisionat proiectul de modernizare. În cadrul acestuia, trebuiau păstrate soluţiile de afişare existente. În plus era necesară realizarea unei conexiuni la noul post de comandă.

Provocarea acestui proiect a reprezentat-o comunicarea în serie cu cele şase panouri indicatoare. Aceasta deoarece nu exista o documentaţie a conceptului anterior sau a sistemului de acţionare a afişajelor. Prin urmare, la începutul proiectului, modul de acţionare a afişajelor a trebuit determinat bit cu bit. Pornind de aici, specialiştii au stabilit ce componente sunt cele mai adecvate pentru implementarea temei.

Soluție

Controler compact AXC 1050 de tip Axiocontrol  

Pe lângă controlerul compact AXC 1050, în tabloul de distribuţie din centrala de comandă sunt montate şi module I/O

Nivelul actual al mării este înregistrat de doi senzori de presiune, apoi este transformat într-o valoare analogică şi de acolo este transmis mai departe la borna analogică de intrare AXL F AI4. Ca parte a staţiei Axioline, borna de intrare transmite apoi datele la controlerul compact de tip Axiocontrol AXC 1050, care le evaluează. Din diferenţa între nivelul mării şi înălţimea absolută a podului Erasmus se calculează acum înălţimea maximă de liberă trecere, care este afişată pe panourile indicatoare.

Pentru transmiterea în serie a datelor la elementele de afişare, controlerul AXC 1050 a fost extins cu modulul de comunicaţii în serie AXL F RS UNI, care transmite valoarea calculată a înălţimii de trecere sub forma unui semnal în serie prin sistemul de comunicație radio la cele şase panouri indicatoare.

ÆVO a construit pentru fiecare element de afişaj montat pe podul Erasmus câte o conexiune punct la punct cu câte o antenă directivă pe acoperişul camerei de comandă. Pe cele şase panouri indicatoare au fost instalate de asemenea antene directive, care captează semnalele în serie, astfel încât să poată fi afişată înălţimea de liberă trecere calculată. Pentru a evita daunele cauzate de supratensiune şi astfel pentru a spori siguranţa contra căderilor a acestei soluţii, interfeţele coaxiale de semnal sunt asigurate prin adaptoare de priză cu tehnologie Lambda/4.

Specialiştii în automatizări ai filialei olandeze Phoenix Contact BV au preluat de asemenea toate atribuţiile de programare conform specificaţiilor ÆVO. Programarea controlerului compact AXC 1050 s-a realizat cu un limbaj de programare controler logic programabil standardizat conform IEC 61131-3. Norma internaţională reuneşte limbaje de programare, seturi de comenzi şi structuri pentru sisteme de automatizări. Astfel, programele generate pot fi portate simplu pe diverse platforme şi pot fi utilizate local. Angajaţii filialei olandeze a Phoenix Contact au configurat de asemenea soluţia radio Radioline şi au conectat-o la sistemul de control.

Concluzie

În soluţia de afişare a înălţimii maxime de liberă trecere pe sub podul Erasmus au fost integrate diverse componente şi sisteme din gama variată de produse de la Phoenix Contact.

În combinaţie cu experienţa îndelungată şi know-how-ul cuprinzător al angajaţilor în domeniul aplicaţiilor de infrastructură, împreună cu echipa ÆVO a fost dezvoltată o soluţie optimă pentru proiectul din Rotterdam. După Site Acceptance Test, aplicaţia a fost integrată în sistemul de întreţinere periodică şi în serviciul de urgenţă 24/7 al ÆVO.

PHOENIX CONTACT SRL

Floreasca Business Park
Calea Floreasca 169 A,
Corp A, Etaj 8,
București, România,
RO-014459
0040 21 350 88 12
0040 21 350 88 13

Informații suplimentare

Referrer:

Acest website folosește cookie-uri. Prin continuarea vizualizării site-ului nostru acceptați politicile noastre referitoare la cookie-uri. Pentru mai multe informații citiți politica noastră de confidențialitate.

Închidere