Spre toate informațiile de presă

Proiectare simplă a stațiilor I/O

20.02.2019

Software Project+  

Instrument de proiectare pentru stațiile I/O Axioline F și Inline

Software-ul de proiectare Project+, versiunea 3 este disponibil pentru descărcare. Principiul software-ului: stațiile I/O din gamele de produse Axioline F și Inline se pot asambla fără cunoștințe solide de sistem.

Pe baza sistemelor periferice selectate de dumneavoastră și pe care doriți să le conectați, corespunzătoare tipurilor de semnal aferente tehnologiei de automatizare, software-ul furnizează o selecție a posibilelor scenarii de conectare. Prin intermediul acestei selecții, Project+ determină combinația optimă de dispozitive pentru toate scenariile de conectare solicitate. În acest scop, software-ul optimizează selecția în funcție de diverse aspecte, precum prețul, lățimea stației și numărul de participanți. Nu este necesară cunoașterea reglementărilor specifice de proiectare.

Cu fiecare introducere sau modificare a tipurilor de semnal, software-ul selectează produsul I/O adecvat pentru stația dumneavoastră I/O. Rezultatul vă este prezentat grafic direct în fereastra principală a software-ului. După încheierea proiectării stației dumneavoastră I/O, beneficiați de o stație I/O corectă din punct de vedere tehnic, precum și de o listă de piese adecvată, inclusiv descrieri detaliate ale produselor.

Pentru marcarea stației dumneavoastră I/O sau configurarea acesteia ca șir complet de blocuri terminale, cu ajutorul unor componente suplimentare pentru șina DIN, puteți exporta și finaliza proiectul din Project+ în software-ul de proiectare și marcare PROJECT COMPLETE de la Phoenix Contact.


PHOENIX CONTACT ROMANIA

Splaiul Unirii 165
Timpuri Noi Square
TNO1, Etaj 1
Bucuresti 030133
+40 21 350 88 12 - 3
+40 37 448 56 32 - 7

Acest website folosește cookie-uri. Prin continuarea vizualizării site-ului nostru acceptați politicile noastre referitoare la cookie-uri. Pentru mai multe informații citiți politica noastră de confidențialitate.

Închidere